Luca Fox Blog – Îmbrățișările, săruturile și mângâierile ucigătoare, din perioada Coronavirus: fără a ne putea atinge, riscăm să devenim asemenea unor Cyborg dematerializați

Frammenti al Capitolo 4

Copyright© 2020 Luca Vincenti All Right Reserved. 

2020

ANUL ȘOBOLANULUI

O nouă carte a lui Luca Vincenti

vai alla versione originale in lingua Italiana 🇮🇹

Viața aceasta de persoane izolate, fără a putea să ne întâlnim, să ne îmbrățișăm, să ne atingem, este ca și cum am pretinde că ne bronzăm la soare într-o zi de eclipsă lunară.

,,Trezindu-ne” din acest coșmar, am constatat cu tristețe că, în jurul nostru, totul s-a restrâns, totul s-a micșorat deodată.

Lumea noastră de latitudini și longitudini, de imense spații verzi și betoane, de drumuri de mii de kilometri, devenise de la o zi la alta atât de limitată, atât de mică, retrasă într-o strâmtă cutie de carton, aruncată și distrusă.

Noi, oamenii, pentru a ne apăra și a supraviețui virusului, am fost puși în situația de-a ne proteja prin bariere fizice – pereții caselor noastre – și impunând restricții sociale. Prin izolare.

 

Covid19 ne-a impus în câteva săptămâni autoizolarea, ne-a obligat să trăim separați unii de alții, evitând întâlnirile, evitând să ne vedem, să mergem la muncă și la școală, să ne mișcăm în libertate reducându-ne la o colonie de șobolani de laborator în versiunea tehnologică, închiși, dar fără a se răsuci cheia în broască, în minunatul labirint al lui Dedal.

fragmente din cartea
anul șobolanului
de luca vincenti
Copyright© 2020 Luca Vincenti All Right Reserved. 

“Îmbrățișările sunt lumea ideală în care fiecare om ar dori să trăiască…”.

8 Aprilie 2020

4 octombrie, 2019 – cu 6 luni înainte să-și facă apariția epidemia Covid 19, la nivel social, (înaintea epidemiei, la nivel biologic) postam pe Facebook următorul citat: “Îmbrățișările sunt lumea ideală în care fiecare ființă ar dori să trăiască…”.

Asemenea citat părea aruncat undeva, scris în cine știe ce moment de discretă nostalgie a autorului, cuvinte ce sunau oarecum, dulceag-cleioase, precum gustul unei caramele gelatinoase ce ți se topește în gură.

Astăzi, citatul acela, scris acum 6 luni, pare un vis rău prevestitor a ceea ce avea să trăim realmente în momentul de față.

“Îmbrățișările sunt lumea ideală în care fiecare om ar dori să locuiască…”.

Pandemia ne-a făcut să tresărim de spaimă, nevenindu-ne să credem, năuciți, în timp ce încă ne mai frecam ochii, treziți parcă dintr-un coșmar fără contur clar.

Cine s-ar fi gândit acum câteva luni, în ianuarie 2020, că peste câtva timp am fi ajuns să trăim într-o lume fără îmbrățișări?  Fără să ne apropiem unii de alți, fără să ne atingem, evitându-ne, fugind unul de altul, pentru a nu ne contamina reciproc?

Cine s-ar fi gândit vreodată că unicul mod de-a învinge distanța socială, ajunge să fie socializarea prin rețele de socializare (social media) și rețeaua de internet?

Care dintre noi și-ar fi imaginat să aibă o viață cotidiană fără strângere de mână, sau să te abții să dai o palmă prietenească peste umeri unui cunoscut sau unui prieten apropiat, pe care-l întâlneam la o cafea, într-un bar, până mai ieri?

Acum câteva luni ni se părea chiar imposibil, nu ne puteam gândi că am fi trăit cu teama de-a fi contaminați de înseși persoanele apropiate sau pe care le cunoștem foarte bine. Ne gândeam că am fi putut muri după ce am mângâiat corpul sau chipul unei persoane dragi?  

Bănuiam cumva că ne-am fi putut îmbolnăvi dintr-o simplă și nevinovată mângâiere dată unui copil? Sau să fim noi înșine vehicul de contaminare a acestuia, a părinților sau a bunicilor? Răspunsul este nu, nu ne puteam imagina așa ceva.

Nimeni nu-și putea imagină că un virus invizibil ajunge să erodeze lent felul nostru de-a trăi, dând lovitura mortală relațiilor noastre interpersonale, cutumelor noastre ca indivizi sociali, trimițându-ne în izolare, conducându-ne la excludere socială, la o nouă formă de auto-marginalizare și îndepărtare a corpului nostru de altele.

 

Virusul invizibil care elimină relațiile interpersonale, ucide ,,pe câte unul”.

Ar fi toate probabilitățile că, dacă vom continua să ne izolăm, coronavirus devine un morb care va distruge fizic doar un număr mic de oameni, dar care va distruge cu toată forța ființa umană în relațiile interpersonale, ajungând să dematerializeze omul de latura sa socială, separându-ne pe toți,distațându-ne de semenii noștri.

Câna am auzit, pentru prima dată, din surse autorizate că va trebui să nu-i mai îmbrățișăm pe cei dragi, pe prietenii noștri (pentru a nu-i infecta sau pentru a nu fi noi înșine infectați), aproape toți am zâmbit, necrezând că poate fi adevărat sau s-ar putea întâmpla.

,,Cum așa: de azi încolo nu-mi mai pot îmbrățișa părinții, bunicii?”.  ,,O boală așa de periculoasă poate fi luată ușor printr-o simplă îmbrățișare sau printr-o strângere de mână, sau printr-o mângâiere?” Astfel ne întrebam.

Și într-adevăr, medicii, oamenii de știință confirmau că era adevărat iar decedații și cei aflați în spital ne ofereau certitudini cumplite, în această privință. Astfel, ne convingeam și noi că îmbrățișările, mângâierile și strângerile de mână erau toate moduri de contaminare și de propagare a bolii.

Am renunțat la îmbrățișări, la mângâieri, la sărutări, am renunțat să ne întâlnim. Totuși, fără să fi murit, am dispărut parcă de pe fața pământului – sau cel puțin – aceasta a făcut majoritatea.

Sărutul în perioada coronavirus – prelucrare după opera lui Francesco Hayez – street artistul TvBoy a adaptat pictura contextului actual

Adaugăm că mai sunt încă persoane care consideră virusul de-a dreptul o invenție (o construcție a unei realități mediatice), opera unor interese (uneori precizate, alteori, nu). Întrebarea pe care mi-o adresează este mereu aceeași: “ Ai văzut tu cu ochii tăi… Ai văzut morții aceia?”

În schimb, mai există și alții care consideră că tot ceea ce vedem în mass-media este pură exagerare, din dorința de audiență, că, de fapt, mor mai curând bătrânii sau persoanele suferind deja de boli colaterale, sau sunt persoane adepte ale teoriei conform căreia asistăm la selecția naturală darwiniană, prin moartea celor în vârstă, pe jumătate vii, pe jumătate morți, bolnavi, ființe inutile (sic!).

,,Nu se știe” cine are dreptate, dar este cert că noi toți, incluși aici și scepticii, ne trăim viața ascunși de frica unui rău invizibil care este pe urmele noastre.

 

A trăi izolați, fără a ne putea întâlni seamănă cu dorința de-a ne bronza la soare, într-o zi de vară cu eclipsă de lună

Sociale e Coronavirus. Essere vicini malgrado il metro di distanza.

Viața aceasta de persoane izolate, fără a putea să ne întâlnim, să ne îmbrățișăm, să ne atingem, este ca și cum am pretinde că ne bronzăm la soare într-o zi de eclipsă lunară.

,,Trezindu-ne” din acest coșmar, am constatat cu tristețe că, în jurul nostru, totul s-a restrâns, totul s-a micșorat deodată.

Lumea noastră de latitudini și longitudini, de imense spații verzi și betoane, de drumuri de mii de kilometri, devenise de la o zi la alta atât de limitată, atât de mică, retrasă într-o strâmtă cutie de carton, aruncată și distrusă.

Noi, oamenii, pentru a ne apăra și a supraviețui virusului, am fost puși în situația de-a ne proteja prin bariere fizice – pereții caselor noastre – și impunând restricții sociale. Prin izolare.

 

Covid19 ne-a impus în câteva săptămâni autoizolarea, ne-a obligat să trăim separați unii de alții, evitând întâlnirile, evitând să ne vedem, să mergem la muncă și la școală, să ne mișcăm în libertate reducându-ne la o colonie de șobolani de laborator în versiunea tehnologică, închiși, dar fără a se răsuci cheia în broască, în minunatul labirint al lui Dedal.

Nu ne-a trebuit mult să ne dăm seama că trăim într-o dimensiune onirică, într-o lume suspendată, trăind doar în timpul prezent, într-o realitate cristalizată. Cât avea să dureze acestă nouă viață? Nimeni nu părea să știe!

 

O nouă ,,non viață” fără calendar, de distanțe sociale preventive și în care toate zilele sunt la fel

Afară – sau mai bine spus în interior – în cutia confortabilă numită casă, ne aștepată o ,,nouă” lume plină de incertitudini. Suntem în fața unui nou mod de-a ,,trăi ” fără percepția viitorului și a trecutului, în care toate zilele sunt la fel și nu mai există diferențe între luni, sâmbătă și duminică.

O nouă lume unde calendarul, orele, indicate de display-ul ceasului digital sunt doar numere nesemnificative fără vreo relevanță, într-un ticăit plictisit, înțeles doar de cei izolați, dar care ar putea anunța și o nouă zi fără boală.

Noi, ,,oamenii noi” din 2020, cei care am ajuns pe Lună și putem ,,totul”, suntem deocamdată în neputința de-a face vreun proiect, de-a ne gândi la viitor, la un scop social, având doar prioritatea supraviețuirii.

Ne-am dat sema imediat că acțiunile umane comune – cu care fusesem obișnuiți încă de mici – îmbrățișările, mângâierile, strângerile de mână, săruturile…  au dispărut cine știe în care lume…

Și ceea ce ne impune această ,,nouă viață” drept normă fundamentală pentru a supraviețui (și pentru a ne autoconserva) este tocmai observarea regulilor de respectare a distanței sociale și a autoizolării.

O nouă etapă a omenirii, centrată pe nevoile primare ale lui Maslow

Virusul ne-a făcut conștienți că omenirea parcurge o etapă nouă comparabilă cu o furtună pe mare iar noi, oamenii, suntem argonauții   anilor 2000.  Ne întrebăm înspăimântați – fără a avea vreun răspuns divin sau științific – ,,ce anume” ni s-a întâmplat.

Este o nouă etapă de existență pentru omenirea întreagă, o etapă ce ne-a făcut vulnerabili în fața unei noi boli cu care – pentru moment – trebuie să conviețuim fără să sucombăm, dar mai ales trebuie să ne apărăm de rău; doar faptul de-a trăi și de-a experimenta provoacă psihologic și social.

În mai puțin de 15 zile de la apariție, virusul ne-a pus în condiția obiectivă de-a scoate de la naftalină ierarhia nevoilor umane, formulată de psihologul Abraham Maslow acum aproximativ 70 de ani.

Ne este clar tuturor că astăzi, suntem interesați să ne satisfacem doar necesitățile primare, exclusiv din sfera fiziologică: mâncare, băutură, somn, protejare împotriva pericolelor, homeostază, respirație, sexul (deși și acesta din urmă este amenințat de frica socială și vine erodat).

Nevoile fundamentale sunt acelea pe care omul în calitate de ființă biologică trebuie să le satisfacă pentru a-și asigura supraviețuirea pe planetă. În timp ce nevoile secundare, altfel spus acelea sociale, identitare, acelea de apartenență, relaționale și din sfera simbolică și culturală etc, în această nouă viață, au dispărut, se află în stare de letargie; au fost eclipsate, cel puțin, dacă încercăm să le individualizăm în practica vieții sociale tradiționale.

 

Isolarea este alienarea luată drept ,,conștientizarea” rolului nostru evolutiv în supraviețuirea speciei.

We are learning to find freedom from within our confinements...

Nevoile sociale ale omului, propriile expectative de rol, relațiile sociale face to face ca principal element al interacțiunilor sociale și strategice ale oamenilor, în această ,,nouă non viață” devin ,,opțiuni”, din instinct de conservare, total alienați, reificați, printr-o politică de auto-constrângere a corpului, de autoizolare, de auto-segregare sociale.

Atitudinea de comunicare umană tradițională este total alterată și ființa umană, trebuie acum, să-și regândească sociabilitatea.

Doar în câteva săptămâni virusul a recodificat total regulile conviețuirii sociale tradiționale și ale cunoscutei rutine cotidiene, ,,conștientizând”supraviețuirea speciei nostre este legată în special de imperativul categoric de-a rămâne distanțați unii de ceilalți, și de-a respecta noile reguli bazate pe distanța socială reciprocă, și pe responsabilitatea unora față de ceilalți.

 

A rămâne acasă înseamnă să conștientizăm propria vulnerabilitate, pentru ca mâine să învingem virusul.

La street art ai tempi del Coronavirus

Poate că niciodată ca în acest context istoric oamenii nu au fost atât de conștienți că nu mai este timp de experiențe, pentru a învăța, pentru a se îndoi de o teorie sau de cealaltă. Acum e momentul să rămânem acasă.

Nicio teorie medicală, psihologică, sociologică nu ar fi putut avea un impact așa puternic asupra unei mase deideologizate, a secolului XXI, nicio formulare teoretică nu ar fi putut avea o atât de puternică apăsare asupra psihicului oamenilor.

Frica de moarte, de-a fi infectați și apoi supuși tratamentului (în cazul în care mai era posibil), mai apoi duși în spital unde să ne aștepte medici medici cu combinezoane albe, măști și e ochelari de protecție anticontaminare, i-a convins pe majoritatea oamenilor de pe planetă să rămână în casă închiși asemenea cobailor, în locuințele lor.

Immagine

Chiar și fără repetate #hashtaguri, precum acela #stăm_acasă, împânzit în întreaga lume (transmis de premierul Giuseppe Conte), imaginile pacienților suferinzi de coronavirus, izolați în saloane anticontaminare, sau la terapie intensivă (în care sunt permise vizitele apropiaților nici măcar înainte de-a muri, existând pericolul ca propriul corp infectat să contamineze și să ucidă pe altcineva) au făcut înconjurul lumii descurajându-i pe eventuali rebeli aventurieri să hoinărească senini pe străzile planetei.

Scenele dure, care în câteva săptămâni au apărut în mass-media (pe televizoare cu ecran plat, telefoane și tablete hipertehnologice), miile de morți, sutele de sicrie îngrămădite în biserici precum lemnele pregătite pentru foc, ne-au determinat pe majoritatea să nu ieșim din casă.

Rapiditatea infestării prin diverse modalități a indicat transparent un lucru de care uitasem: că viața noastră și a aproapelui sunt strâns legate, interdependente și că însuși corpul nostru (până a fi testat, până la proba contrarie, ar putea fi infectat) ar putea fi vehicul de contaminare a celorlalți.

,,Filosofia” profilaxiei cu orice preț, s-a extins până acolo ca medicii epidemiologi să ne dea sfaturi ca și cum am fi ,,toți pozitivi”, sau toți posibili purtători asimptomatici și vehicule de contaminare a celorlalți, dat fiind faptul că testările nu puteau să fie făcute în masă, pentru toată lumea.

Immagine

Dacă forma acesta de izolare socială, de alienare spontană, pe de-o parte apără integritatea fizică, prin autoconservarea speciei umane, pe de alta ne face pe noi oamenii și mai reci, mai distanți, mai separați, de aproapele nostru. Sau ne face mai puțin sociabili, orientați aproape exclusiv către satisfacerea nevoilor primare.

E inutil să negăm că asemenea comportament ne conduce treptat spre anomie socială, îndepărtându-ne noi înșine de ceilalți, devenind mai distanți în raport cu obișnuitele forme de sociabilitate, specifice ,,naturii” noastre: omul ca animal social riscă acum, nu doar extincția în plan fizic, ci și în plan social.

Dacă acestă distanță socială va dura luni, ani (în etapa a doua și/sau succesivă) va trebui să re-învățăm metabolizarea, să regândim distanța, separarea de ceilalți, non atingerea persoanelor și a obiectelor (deoarece și obiectele iar acum se descoperă că și animalele pot fi infectate devenind sursă de contaminare).

 

Etapa a doua: între știință, proto-stiință și ,,realitatea virtuală”. Antisociabilitatea și dematerializarea ființei sociale pentru apărarea nevoilor secundare

Dcă într-o perioadă scurtă boala nu vine învinsă de cercetarea științifică (sau cel puțin gestionată, controlată în ce privește mortalitatea printr-o parțială imunizare de masă sau printr-un vaccin care să reducă agresivitatea) formula izolării sociale va trebui să dureze rămânând instrumentul unic, eficient și pragmatic, în gestionarea epidemiei; moartea a milioane de persoane.

Dcă virusul nu este înfrânt va duce clar la schimbări sociale obiective: în sfera muncii, în sistemul formativ, în logica instituțională a guvernului, în modul de construire a spațiilor publice, călătoriile, în mișcările geopolitice, în gestiunea internă a unei națiuni și a ordinii publice, în relațiile interpersonale, în tot ce ține de prosemica umană.

Dacă virusul nu va fi izolat ne va izola pe noi, alterând total dinamicile sociale, conducând la profunde mutații sociale și schimbări radicale, în modurile de înțelegere și de dezvoltare a vieții sociale între oameni.

 

Conviețuirea cu virusul: dematerializarea omului, reincarnarea în Cyborg, prin Mondo Media

uomo con visore
Oamenii vor începe să experimenteze mai intens și complet noi forme de socializare prin intermediul realității virtuale

Dacă într-o perioadă lungă (Etapa a doua și succesivă) boala nu va fi oprită va trebui să învățăm, din păcate, să conviețuim cu aceasta.  Pentru a face față acestei forme de alienare, de ,,anti-sociabilitate” oamenii umani vor trebui să se obișnuiască cu propria dematerializare și să practice o altă formă de incarnare a sociabilității.

Pentru a nu cădea în prăpastia alienării din cauza izolării sociale, oamenii vor începe să experimenteze mai intens și complet – fie la nivel senzorial, cât și percetiv – noi forme de socializare, care să substituie fostele scheme de sociabilitate din trecut – face to face- cu formele socializării virtuale.

În acestă etapă, virtualul se actualizează. Omul petrece majoritatea timpului pe rețeaua de internet, prin intermediul noii tehnologii. Ființa umană găsește principala cale de socializare rețeaua de internet și în realitatea virtuală.

VR for surgery
Realitatea crește în domeniul medicinei și al chirurgiei

Aceasta înseamnă că omul, rămâne și mai mult conectat – în materie de timp, îmbunătățindu-și modalitățile de conexiune marginală – la noile tehnologii: face un salt: devine Cyborg.

Sunt sigur, mulți vor sălta de pe scaun la auzul cuvântului Cyborg, care de-altfel nu e chiar recent, ci a fost pus în circulație la începutul anilor ’60. Deși acest termen își află mai curând locul în cărțile de literatură de anticipație (științifico-fantastice) sau proto-științifice, conceptul este foarte actual și potrivit realității pe care o trăim la nivel cotidian.

Vídeo stock de Male and Female Architects Wearing (100% livre de ...

Fără a ne da seama suntem hibridați, suntem cyborg, când utilizăm, interdependent noile tehnologii (mult mai frecvent le utilizăm dependent), de tip smartphone, tablet, Smart Watch, în general când utilizăm gadgeturi de ultimă generație.  Cyborgul este, de fapt, ființa umană cufundată în tecnologie și în dimensiunea cibernetică.

 

Cyborg, Simbiont și Mondo Media

Elon Musk presenta il suo progetto targato Neuralink
Elon Musk, și Proiectul Neuralink: creierul hibrid om-tehnologie

Un Cyborg este ființa umană în conexiune, interdependentă, hibridă și în simbioză cu noile tehnologii. Această simbioză este perfectă în măsura în care, tehnologia este invazivă.

Cyborgul (numit și Simbiont) trăiește prin această experiență simbiotică (în simbioză) într-un raport strâns și direct cu omul, iar omul este în inter-conexiune, în relație de strânsă interdependență cu noile tehnologii

Un exemplu concret: noi și smartphone-ul suntem în simbioză, în interdependență, este prelungirea mâinii noastre invizibile (comunicarea). Stabilim cu smartphone-ul un raport de interdependență comunicativă (așteptăm și ne uităm la notificările ajunse, auzim apelul și trimitem mesaje celorlalți care, la rândul lor, așteaptă mesajul și notificările din partea noastră și tot așa).

Simbioza este modul de interconexiune între noi și dispozitivele tehnologice, este modalitatea de întrepătrundere între noi și aparatura ultramodernă, între noi și ceilalți ,,Cyborg” și aceștia conectați la rețea, raportul de reciprocă interdependență.

BionicWorkplace | Festo Corporate
Tehnologie periferică. Hibridare om-tehnologie (Simbiont)

Să ne gândim la cât timp ținem în mână smartphone-ul pe timpul zilei, pentru a comunica cu cei din lista noastră de contacte (pe care nu-i vedem, pe care nu-i atingem fizic, pe care nu-i îmbrățișăm) dar care există în momentul acela în lumea virtuală. În asemenea lume non fizică, sociabilitatea continuă, doar că într-un context intangibil, sociabilitatea devine o sociabilitate reală.

Virtualul se actualizează și realul se virtualizează, cele două lumi se înterpătrund: rețeaua și Mondo Media devin interdependente, interconectate. Cum? Prin transmiterea de mesaje, și prin orice formă de comunicare între cei doi interlocutori, dar, în special, prin forme și modalități eficiente și pragmatice, din punct de vedere tehnologic: să ne gândim la mesajele vocale, clipuri video, apeluri video etc.

Înțelegem prin Mondo Media mijloacele prin care Cyborg comunică între ei, sofisticatele tecnologii și echipamente periferice de înaltă conexiune: smartphone-uri, tablete, computere, smartwatch, ochelari VR, etc.

Media Mondo intră în intimitate

Mondo Media, cu încărcătura de capacitate interactivă, invazivă, ,,atotcuprinzătoare”, permite oamenilor să comunice prin această realitate înconjurătoare în hibridare cu tehnologia, furnizând o experiență perceptivă, vizibilă senzorial, tot mai realistă și invazivă.

Noi, oamenii acestor vremuri, vrând nevrând, suntem din ce mai cibernetici, din ce în ce mai Cyborg, tot mai cufundați într-o realitate care pierde din virtualitate (în sensul de non real).

Sociabilitatea noastră umană se transferă pe canalele virtuale, dar care în același timp au consecințe reale (să ne gândim la Facebook, profilul ca reprezentare adevărată sau falsă).

Rețeaua de internet și Facebook sunt virtuale, dar relațiile legate aici sunt reale și consecințele sunt concrete (să ne gândim numai la o rețea de pedofili care fac schimb de fotografii pe Facebook iar apoi vin interceptați și arestați). Contextul este virtual, dar consecințele sunt reale (arestări, procese intentate unor persoane care, în mod real, sunt pedofili).

Concluzionând, virtualul devine real, în timp ce realul devine virtualitate. Realitatea este aceea în care trăiește simbiontul, Cyborgul.

Fără să ne dăm seama, am devenit călătorii unei lumi invizibile ai anilor 2000, noii argonauți ai rețelei. Se înțelege prin rețea un adevărat spațiu – non fizic – ce poate fi ,,ocupat” de noua sociabilitate, locul virtual, dar totodată ,,reale”, necontaminat de viruși epidemici, ci doar de viruși informatici, la care suntem deocamdată imuni.

 Am devenit – din nefericire sau din fericire, depinde de opinia fiecăruia – noii simbionți, noii Cyborg, navigatorii unui spațiu virtual, din ce în ce mai populat, în număr crescând (sub denumirea de useri) rețeaua de internet.

Birdly este un simulator de zbor care ne ajută să zburăm într-o realitate nu foarte virtuală

  Zi după zi, asemenea experiență devine din ce în ce mai realistă; folosirea noilor tehnologii, prin încorporarea noilor echipamente periferice, ce ne permit să implementăm experiența senzorial-realistă, capacitatea comunicativă, a ființei umane proiectate în noul ambient social.

Între oameni și tehnologie s-a dezvoltat un raport de interacțiune tot mai strâns și mai responsabil, simbioza om tehnologie  a dezvoltat Cyborgul, un nou tip de om pregătit să fie un om reincarnat.

 

 

[  În următorul capitol: Reincarnarea în social, prin realitatea virtuală, și epoca actuală – Cyborg ]

Capitolul 5 Ezio-Geneza Fricii


5 gânduri despre „Luca Fox Blog – Îmbrățișările, săruturile și mângâierile ucigătoare, din perioada Coronavirus: fără a ne putea atinge, riscăm să devenim asemenea unor Cyborg dematerializați

Lasă un răspuns la Liviu Antonesei Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: